Sa-L atingi si sa ramai la fel

Am observat ceva: aproape fiecare “revelatie”, sa zic asa, o am ori in timp ce stau in statia de tramvai, sau in tramvai, sau pe drum spre scoala, prin parc. Probabil ca asa se intampla pentru ca atunci sunt singurele momente din zi in care sunt singura cu gandurile mele, fara sa ma gandesc la scoala sau sa fiu prea obosita sa mai gandesc.

Asa ca nu va veti mira daca voi spune ca subiectul despre care scriu mi-a venit in minte in timp ce stateam in tramvai.

Ca de obicei, dimineata, in jurul orei 7 jumatate, tramvaiele nu prea circula, sau nu circula destul de des. Astfel, am fost nevoita sa merg la faculta intr-un tramvai arhiplin, in care toti stateam ca sarmalele. In astfel de momente ma cam… agit sa zic asa..:D De data asta a fost la fel, insa mi-a venit in gand un lucru. Mi-am spus:”Asa trebuie sa se fi simtit si Isus cand era imbulzit de oameni.” Apoi, brusc, mi-am adus aminte de vorbele lui Isus cand a intrebat: “Cine s-a atins de Mine?”, iar ucenicii i-au raspuns:”Doamne, esti inconjurat de sute de oameni. Toti se imping si vor sa ajunga la tine. Si mai ai curajul sa intrebi “Cine s-a atins de Tine?”". Stiti continuarea intamplarii. Isus a spus ca de El s-a atins cineva pentru ca din El a iesit o putere, putere ce a vindecat-o pe acea femeie bolnava de multi ani de zile.

Si atunci m-a lovit:”Poti sa te atingi de Isus si sa ramai la fel!” Cand mi-am dat seama de asta am ramas socata o perioada buna de timp. Credeti ca nu s-a atins altcineva de Isus in afara de femeia aceea? S-au atins multi oameni, dar numai ea a fost vindecata pentru ca avea credinta.

Ganditi-va numai ce trist. Sa fii in preajma lui Isus, sa asculti tot ce vorbeste, sa vezi cum vindeca bolnavii,  sa ajungi sa Il atingi, si totusi sa nu ti se intample nimic! Sa ramai la fel cum ai fost! Nu e trist?

Isus era acolo, toti oamenii din jurul Lui puteau fi schimbati in vreun fel sau altul, insa doar o femeie, una care dupa lege nu avea voie sa se atinga de nimeni, numai o femeie a fost schimbata cu adevarat! Ea stia ce cauta la Isus! Poate ceilalti oameni cautau in Isus un eliberator de stapanirea romana, un om care sa le vindece bolnavii si sa ii hraneasca.

Cu parere de rau mi-am dat seama ca si eu, sau mai bine zis noi, de foarte multe ori suntem langa Isus, Il atingem, dar ramanem tot cum am fost. Dar apare cineva, un om care, dupa legea noastra a pocaitilor nu ar avea voie sa se atinga de Isus. Apare o prostituata, un violator, un sot ce si-a inselat sotia, cineva care vrea si crede ca poate fi schimbat de Isus. Iar noi il judecam, ne pregatim sa dam cu pietre in el pentru ca ne-a incalcat “legea”.

Dar, curios, de multe ori noi plecam de la Isus asa cum am venit, iar acel om pleaca schimbat. Si atunci cine a pierdut? Noi sau el?

Dragilor, hai sa fim mai seriosi in ceea ce priveste relatia noasta cu Isus! Domnul sa ne deschida ochii sa vedem daca nu cumva ceea ce cerem de la El nu este ceea ce vrea El sa ne dea! Si hai sa terminam cu judecatul altora, nu de alta, dar noi suntem cei care pierdem, nu ei!

70×7=?

70×7=?

490?… Hmmm…. in matematica pe care noi  o cunoastem este asa… Insa este o matematica in care nu atat face.

Dar nu te stresa! Articolul asta nu e in legatura cu matematica… Doar asa… putin…Te prinzi tu imediat!

Daca intrebi pe aproape oricine pe strada daca a auzit de rugaciunea “Tatal nostru”, iti va spune ca da. Unii chiar o stiu pe toata.

Ce frumos suna… Tatal nostru care esti in ceruri… Sfinteasca-se numele Tau! Vie imparatia Ta… Faca-se voia Ta precum in cer asa si pe pamant! Painea noastra cea de toate zilele da-ne-o noua astazi….Si ne iarta noua greselile noastre…  Nu ne duce pe noi in ispita… Izbaveste-ne de cel rau… Ca a Ta este imparatia, puterea si slava in veci, amin!

Ups… Am uitat ceva?…. Cred ca da…. “Iarta-ne…. dupa cum IERTAM si noi…”

Hmm…. Partea asta nu e preferata noastra….

Aceeasi problema o avea si Petru pentru ca o data l-a intrebat pe Isus in legatura cu acest lucru.

“De cate ori, Doamne, trebuie sa imi iert fratele? De 7 ori?”…. “Nu, de 70 de ori cate 7…”   “CUM??!!”

Daca stam sa facem un calcul dupa matematica noastra, 70×7=490.

Ziua are 24 de ore. Ora are 60 de minute.

24×60=1440 minute pe zi

1440/490=2.93

Asta inseamna ca noi ar trebui sa iertam pe zi, pe o singura persoana, o data la aproape 3 minute. Asta in cazul in care nu dormim deloc… Ceea ce numai studentilor de la arhitectura li se intampla!

In cazul in care socotim 7 ore de somn, inseamna ca din 1440 de minute au mai ramas 1020 de minute, care impartite la 490 dau puuutin peste 2 minute. Deci, noi trebuie sa iertam pe acelasi om, intr-o singura zi, o data la 2 minute.

Acuma daca stam sa ne gandim, ce om de pe lumea asta ar putea sa ne greseasca atat de des incat sa trebuiasca sa il iertam o data la 2 minute? Este cam imposibil,nu?

Atunci, ceea ce inteleg eu din 70×7 (lucru de care am fost luminata de un alt om minunat, care,  daca citeste: Multumesc frumos!:D ) este ca Isus nu a vrut sa ne puna sa numaram greselile altora, sa vedem daca ajungem la 490 pe zi. Ideea e ca probabilitatea ca un om sa greseasca atat de des e foaaarte mica. Ceea ce Domnul ne invata e sa respingem din start ideea ca actiunile sau vorbele oamenilor din jur ar putea ajunge la noi.

Trebuie sa fim ca un parapet care atunci cand vine o sageata, aceasta ricoseaza cand il atinge.

Avem obligatia sa iertam de atat de multe ori incat nici macar nu trebuie sa ne mai gandim la numaratoare!

Cu ceva timp in urma, pentru un timp destul de indelungat, am lasat sa imi patrunda in minte ganduri care imi spuneau ca o anumita persoana are ceva cu mine. Odata lasate, ele au dus mai departe. Cand vedeam la persoana respectiva ca trece fara sa ma salute, sau lucruri de felul acesta, imediat mintea mea imi spunea:”Vezi, te uraste! Nu te suporta!” Si astfel un fel de… amaraciune a intrat in sufletul meu. Deveneam tot mai trista pe zi ce trecea. Pana cand mi-am zis: “Gata! Nu mai las niciun gand de felul acesta sa imi intre in minte! Poate ca eu raman aceeasi persoana in ochii ei, insa nu mai vreau ca viata mea sa fie intristata de asta!”. A fost greu la inceput, insa incet, incet am reusit sa trec peste!

Si asa de bine e!

Vezi ca te calca!!

Sa va  povestesc ce mi s-a intamplat intr-o zi. Defapt, ce i sa intamplat unui catel. Dumnezeu a vrut sa fiu si eu prin zona. Daca bine imi aduc aminte, s-a intamplat intr-o zi de iarna, sau cel putin era foaarte frig.

In timp ce asteptam tramvaiul sa merg la faculta, ca na, eu cica as fi o fata constiincioasa, care nu chiuleste [:))] , am observat un catel pricajit, micut, nemancat de vreo 3 zile stand fara nicio problema pe mijlocul caii pe unde trece tramvaiul. Statea lejer intre sinele de tramvai, pe locul pe care cred ca si l-a incalzit cu multa truda. Destul de inteligent din partea lui, mai ales ca era un frig afara de iti ingheta sufletul, aproape. Singura problema era ca peste aproximativ un minut, un tramvai avea sa treaca fix prin locul incalzit al catelului. Dar se pare ca micutul nu stia acest lucru.

Mai erau si alti oameni in statie, iar unul dintre ei, mai inteligent, se pare, decat cainele, a tot incercat sa il alunge pe micut pentru ca sa nu fie calcat de tramvai. Catelul numai nu se urnea din loc, parca nervos pe omul nerusinat care indraznea sa ii disturbe linistea si comfortul. Insa omul nostru a insistat, iar de cateva ori cainele s-a ridicat de la locul lui, insa nu dura mult si revenea.

Bineinteles ca tramvaiul se apropia, nepasator fata de catelul incapatanat care in cateva clipe urma sa fie strivit. Omul de care vi-am povestit a insistat mai mult de aceasta data, constient ca daca nu fuge de acolo, cainele isi va inceta existenta pe acest pamant.

Inca 50 de metri, inca 20, inca 10, inca 5…. La insistentele omului si deranjat de galagia facuta de tramvai, cainele a fugit in ultimul moment din calea tramvaiului. Banuiesc ca aproape a facut infarct din cauza sperieturii.

Culmea este ca, dupa ce tramvaiul a plecat, micutul a revenit la locul lui. Nu a durat mult si a venit urmatorul tramvai. De aceasta data catelul si-a invatat lectia si, cand omul l-a alungat prima data, a si plecat de tot din locul acela.

In timp ce mergeam spre scoala cu acel al doilea tramvai, m-am gandit la bietul catel incapatanat. Si, culmea, am realizat ca seaman cu el. De cate ori nu mi s-a intamplat sa imi fac un “culcus” confortabil, calduros, insa intr-un loc periculos? De cate ori nu a incercat Dumnezeu sa ma alunge de acolo, stiind ca daca raman voi pati numai lucruri rele? De cate ori nu m-am suparat pe El pentru ca aveam impresia ca imi vrea raul si nu ma lasa in zona mea confortabila? Cred ca mi-e si rusine sa ma gandesc… Iar ce e si mai grav e ca dupa ce pericolul trecea, reveneam si eu ca miculul incapatanat, in acelasi loc.

Dandu-mi seama de incapatanarea mea mi-a cerut iertare Taticului meu, rugandu-L sa ma ierte pentru aceasta.

Si chiar daca mi-am dat seama de greseala, inca mai am momente in care ma supar pe El pentru ceea ce face.

Si totusi stiu ca daca Dumnezeu ma alunga dintr-un loc ce pare sigur este pentru ca tine la mine si imi zice:

“Fugi de acolo! VEZI CA TE CALCA!”